Despre Costa Blanca am mai scris . Dar astăzi vreau să vă prezint două stațiuni superbe ce se află pe malul mării Mediterane a Coastei Albe : Denia și Javea , de a căror frumusețe am fost plăcut surprinsă . Vă recomand să vizitați aceste locuri , dacă ajungeți la Alicante sau Valencia!




Denia , este una dintre cele mai frumoase destinații turistice ale Spaniei . Vara găsiți cu greu un loc la hotel sau pe plajă datorită numărului mare de turiști . Denia și numai ea este locul unde englezii și-au cumpărat case de vacanțe . Așezată între coline și pe coline Denia te impresionează prin centrul istoric , portul străjuit de castel și plajele cu peisaje spectaculoase.

Castelul este fără îndoială obiectivul turistic principal , iar acesta a apărat orașul de atacurile piraților . Fortăreața declarată „Monumento de Interés Cultural” fost construită în secolul XI pe colina cea mai înaltă a orașului , în timpul dominației arabe . Aici au loc importante evenimente culturale și vizite cu ghid teatralizate . În interior se află Muzeul Arheologic . Intrarea costă 3 euro . De sus poți să vezi centrul istoric al orașului , portul , coasta și Muntele Montgo presărat cu case albe .

Lângă castel se află portul în care stau ancorate multe vapoare ce așteaptă să vină vara pentru ca aparținătorii lor să plece cu ele în largul mării .

Centrul istoric
Centrul istoric din Denia este un amestec de arhitectură modernă și veche , edificii elegante și case pescărești construite în secolul trecut . Cea mai impresionantă stradă din Denia este Marqués de Campo. În centrul orașului se află Primăria și Muzeul Păpușilor, un muzeu pentru cei mici dar mai ales pentru cei mari care își amintesc de jucăriile vechi pe care le au avut . Jucării realizate din lemn și metal care te duce cu gândul la copilărie .

Denia este orașul pictorilor stradali .În fiecare colț al orașului întâlnești un pictor ce desenează frumusețea acestui loc . Un alt loc unde poți să te plimbi pe străzile pitorești din Denia este cartierul pescăresc Baix La Mar . Se află situat la poalele castelului între castel și port și aici se afla casele marinarilor și pescarilor . În piața Sant Antoni o de la Creu unde puteți proba mâncarea tradițională spaniolă .Tot aici vă întâlniți cu statuia lui Playmobil pirata , un omagiu adus filmului El Capitán Jones , ce a fost rodat în oraș .

Plajele din Denia
Plajele din Denia se întind pe o suprafață de 20 kilometri și se împart în două mari zone : Playa de Les Marines , o plajă cu nisip fin și Les Rotes , plaje de o frumusețe deosebită datorită stâncilor și calelor pe care le întâlniți aici . Plajele îți oferă multe posibilități pentru ați petrece timpul liber vara scufundări pentru a vede fundul marin din Las Rotas sau poți să practici sporturi acvatice windsurf, kitesurf, și kayak.

Cova Tallada
La 25 kilometri de Denia în Parcul Natural El Montgó , se află peșteră impresionantă Cova Tallada . Puteți ajunge la peșteră prin mai multe feluri : pe ruta ce pleacă de pe plaja Les Rotes , cea mai utilizată , coborând muntele de pe șoseaua care te duce la Javea sau cu canoa . Noi am coborât la peșteră prin munți în luna mai . Este o plăcere să mergi printre florile de munte dar traseul este greu pentru că poteca are porțiuni cu pietre . Această peștera a fost săpată în antichitate pentru extracția pietrei ,,tosca „.

Denia este locul de unde poți ajunge cu ferry în Ibiza . Se află la aproximativ 100 kilometri de Ibiza și de aici pleacă zilnic vapoare care te transportă în Insulele Baleares . Vara sunt mai multe curse . Biletele sunt aproximativ 60 de euro dar ca să treci cu mașina este foarte scump .Muntele Montgo
La mică distanță de Denia se află Parcul Natural Montgó unde puteți ajunge cu mașina, pe jos sau bicicleta pe impresionanta rută cunoscută sub numele de Vía Verde , construită pe vechea linie de tren ce unea Denia de Javea . Sunt și multe trasee pe care le puteți realiza din Javea .

Cap de San Antonio
Frumusețea acestor locuri o găsiți în afara stațiunilor . Urcând spre farul San Antonio pe șoselele șerpuite rămâi impresionat de peisajele spectaculoase ale munților . Cap de San Antonio (o cap de Sant Antoni) se află în partea de est a Parque Natural del Montgó la o distanță de 3 kilometri de Javea . Aici se află farul și multe puncte de belvedere de unde poți privi marea și orașul Javea .

Javea sau Xabia , este o stațiune așezată pe malul mării Mediterane între Denia și Moraira . Este vizitată de foarte mulți turiști în special vara pentru frumusețea plajelor care o înconjoară . Cea mai cunoscută plajă din Javea este Playa del Arenal , deoarece se află în centrul stațiunii .
Cala Granadilla
Pentru frumusețea ei este recomandată o vizită a calei Cala Granadella ce se află situată la 10 kilometri de Javea și foarte aproape de Cabo Nao .
Moraira
Moraira este un altă stațiune așezată pe Costa Blanca , ce te impresionează prin frumusețea ei și a plajelor pe care le întâlnești aici . Stațiunea te impresionează prin frumusețea caselor albe , multe dintre ele aparțin englezilor. Aici pe malul mării se află Iglesia-Fortaleza de Santa Caterina y el Castillo de Moraira, la Torre de Vigía del Cap d’Or . Playa del Portret , o bijuteria a a locului este locul unde puteți să vă relaxați dacă ajungeți în Moraira .


Cala de Moraig
Un alt loc deosebit este Cala del Moraig ce află situată în El Poble Nou de Benitatxell . Cala del Moraig este una dintre cele mai frumoase plaje din provincia Alicante. Stâncile și apele cristaline îi dă un aspect unic și are o frumusețe cu totul aparte. Este recomandată iubitorilor de scufundari. Să te bucuri de peisaje ca acesta este o oportunitate . Aici se află Cova dels Arcs , o peșteră acvatică care a fost sculptată de valurile mării.


Date de interes : Noi am vizitat Denia și împrejurimile ei în luna mai când parcul Național Montgo era plin cu flori sălbatice . Un adevărat spectacol al naturii și al florilor , ce împodobeau munții dar și plajele . Am fost cazați la hotelul Port Denia , un hotel mare dar foarte bine organizat cu mâncare bună .
Foarte aproape aceste locuri se află Calpe , Benidorm , Castell de Guadalest și multe alte locuri deosebite pe care le găsiți descrise în acest articol .
Categorii:Costa Blanca, Spania
1 răspuns »