Mojacar și împrejurimi


Mojacar , este unul dintre cele mai frumoase ,, pueblos blancos” din Andaluzia , provincia Almeria . Un sat alb cocoțat pe o colină din munții Sierra Cabrera . Mojacar înseamnă Munte Sfânt . Case albe cu flori la ferestre , străzi labirintice pietruite ce te duc spre importantele obiective turistice, plajele cu peisaje spectaculoase pline cu palmieri și leandri , fac ca acest loc spectaculos să fie vara plin de turiști din tote colțurile Spaniei dar si ale lumii . Un loc deosebit de frumos pe care vă recomand să- l vedeți , dacă vă doriți o vacanță deosebită la mare . Din anul 2013 , Mojacar face parte din Los pueblos más bonitos de España.

Mojacar este împărțit în două mari zone : Mojácar Playa , locul unde se află plajele , restaurantele și hotelurile și Mojácar Pueblo cu centrul istoric medieval .

Locuri de vizitat

Puerta de la Ciudad , este poarta de intrare în centrul istoric , ce poartă amprenta popoarelor ce au trecut pe aici , în special a arabilor . Aceasta poartă făcea parte din vechiul zid , ce proteja orașul și a fost construită în anul 1574 .

Barrio del Arrabal , este vechiul cartier evreiesc , unul dintre cele mai importante obiective turistice din Mojacar . Este un loc deosebit , poate cel mai frumos din Mojacar . Multe dintre case au la intrare , un semn numit Indalo , ce este simbolul Almeriei , un om cu brațele în sus ce te protejează de rău . Îl veți întâlni peste tot pe case , porți , garduri , restaurante și suveniruri . Se crede că îți aduce noroc .

Calle de Enmedio , este una dintre cele mai vizitate străzi din Mojacar . O stradă pietruită străjuită de case albe și flori colorate , ceea ce face să fie locul cel mai fotografiat al orașului .

Plaza del Parterre este unul dintre cele mai interesante locuri din Mojacar . Este o piață înconjurată de coloane cu arcuri plină cu mese unde poți să mănânci . A fost necropola arabă , o mărturie a timpului că aici au locuit arabii care și au lăsat amprenta asupra Andaluziei .

Lângă Plaza del Parterre se află Iglesia Santa Maria , ce a fost construită în secolul al XVI lea pe vechea moschee arabă . A fost folosită ca fortăreață . La ieșirea din biserică se află statuia din marmură albă La Mojaquera ce reprezintă femeile orașului care aduceau apă de la fântână .

Dacă sunteți interesați de istoria locului , vizitați Casa de la Cañana unde veți descoperi momente din viața cotidiană a oamenilor din acest loc !

Plaza del Ayuntamiento . Aici se află Primăria iar în centrul pieței se află un ficus centenar adus din America iar solul este ornamentat cu simbolul Indalo .

Fuente Mora se află în partea de jos a localității o fântână de origine arabă unde arabii au predat orașul Regilor Catolici în anul 1488 .

La Plaza Nueva y El Mirador Una dintre piețele cele mai animate cu multe restaurante este Plaza Nueva . Aici se află un punct belvedere de unde poți să vezi valea mărginită de munții  Cabrera, Bédar și Almagrera .

Mirador del Castillo este un alt loc de unde poți admira priveliștea înconjurătoare a Mojacarului dar diferită de cea din Plaza Nueva . De aici poți vedea marea albastră .

Noaptea în Mojacar

Noi am vizitat orașul la sfârșitul lunii iunie , când în seara zilei de 25 toate piețele și locurile mai importante au fost împodobite cu baloane în formă de inimi roșii . Era la Noche Romantica , Noapte Romantică și în multe locuri au avut loc concerte în aer liber . O noapte superbă în care orașul era îmbrăcat de sărbătoare .

Plajele din Mojacar

Plajele din Mojacar se întind pe o distanță de 17 kilometri . Ceea ce îți atrage atenția la aceste plaje sunt peisajele superbe cu mulți palmieri și flori . Plaje întinse cu nisip , pe alocuri cu pietre multicolore și apă cristalină dar puțin rece . Cîteva plaje din Mojacar :

  • Playa Marina de la Torre
  • Playa La Rumina
  • Playa El Descargador
  • Playa de la Piedra Villazar
  • Playa El Cantal
  • Playa Cueva del Lobo
  • Playa Macena

Ce poți să vizitezi lângă Mojacar

Playa de los Muertos se află în Parcul Național Cabo de Gata și este una dintre cele mai frumoase plaje ale Spaniei . Deși în spatele numelui se află povești triste , plaja iese în evidentă prin frumusețea ei și a peisajului . În apa cristalină în care înoată peștii se pot face scufundări pentru a vedea frumusețea peisajului marin .

Un alt loc vizitat de turiști pentru frumusețea lui sălbatică este Cala del Plomo , un loc deosebit înconjurat de peisaje spectaculoase și sălbatice. De pe această cală am văzut cel mai frumos apus de soare . La apus stâncile ce înconjoară această cală devin roșii – portocalii .

La 30 kilometri de Mojacar se află Parque Natural Marítimo-Terrestre Cabo de Gata , cu peisaje spectaculoase desprinse parcă de pe altă planetă și plaje de vis ca Playa de los Genoveses și Playa de Monsul . Despre traseul nostru prin acest loa am scris în acest articol .

La câțiva kilometri de Mojacar o șosea ce șerpuiește printre munți te urcă la Bedar , un sat cocoțat pe munte unde liniștea este întreruptă de ciripitul păsărelelor. Un sat al cărui case sunt locuite de englezi . Case albe pe care sunt cocoțate flori și vița de vie , un punct belvedere de unde poți privi marea în depărtare , Plaza de San Gregorio, Plaza del Ayuntamiento sunt câteva lucruri pe care poți să le vezi în acest loc . Un sat pitoresc care merită să – i arunci o privire dacă ajungi în Almeria .

Cazare : Noi ne- am cazat la hotelul Best Mojacar , în Mojacar Playa , un hotel situat la 50 metri de plajă unde poți petrece o vacanță plăcută .

1 răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s