Parcul Natural Cabo de Gata – Níjar este un loc deosebit al Spaniei , un paradis la marginea Marii Mediterane . Călătoria noastră prin Almeria a fost o surpriză plăcută . Nu ne așteptam să vedem peisaje desertice , ce par desprinse de pe altă planetă .
A fost o excursie de genul Hai sa vedem și Almeria ! Am întâlnit aici zone pe care nu le-am văzut în alte colțuri ale Spaniei . Este locul unde domnește liniștea și sălbăticia iar dacă iubeşti lucrurile moderne nu ai ce sa cauți aici . Stânci mari ce stau ascunse în apă albastră , nisip negru și galben , plaje singuratice , peisaje lunare , dune de nisip , mici sate de pescari și mori de vant .
Dar ce caracterizează parcul natural este peisajul deșertic de origine vulcanică , lipsit de vegetație sau foarte puțină în anumite locuri alcătuită din mici palmieri și arbuști , iar prin unele locuri câțiva măslini . Am vizitat satele pescărești ce ne-au apărut în cale , ne-am plimbat pe plajele cu nisip negru , am privit marea cu peisajele spectaculoase , am călătorit în timp prin Fortăreaţa din Almeria.
În continuare vă prezint traseul nostru prin Provincia Almeriei :
Prima zi : Deșertul Tabernas și Sorbas .
A doua zi ,Traseu prin Parcul Natural Cabo de Gata : San Miguel , Plaja Las Salineras, Farul Cabo de Gata , Arrecife de las Sirenas , Arecifes del dedo, Plaja Monsul , Duna Monsul , Plaja Genoveses , Mirador de los Genoveses, San José , La Isleta del Moro , Mirador de la Amatista , Rodalquilar , Las Negras , Agua Amarga , Carboneras .
A treia zi: Roquetas de Mar , Almeria și Mojacar.
Parcul natural Desierto de Tabernas este un peisaj unic , plin de contraste , unicul deșert din Europa. Se află la aproximativ 30 de kilometri de Almeria situat între Munții Filambres și Alhamilla ceea ce face ca zona să fie protejată de vânt . Satul Tabernas este punctul de intrare în parcul deșertic . Istoria locului este strâns legată de cea a romanilor dar si a arabilor . Primul nostru obiectiv turistic pe care le-am văzut a fost Castelul Tabernas ce a fost martorul al istoriei nazari în Andaluzia .
Kilometrii de deșert se întind cât vezi cu ochii . Modelat de ploaie și vânt acest peisaj este un colț ce a inspirat pe poeți și regizori de film . De aceea Holywoodul a ales acest loc pentru a filma unele dintre cele mai vizionate filme . Fort Bravo și Oasys Parque temático del Desierto de Tabernas sunt două parcuri tematice unde se păstrează studiourile de film și se pot vizita , dar prețul biletelor mi s-au părut exagerat de mare .
Următoarea noastră oprire este Sorbas un sat alb cu casele sculptate în stâncă și este cunoscut prin faptul că în apropierea lui se află Peștera Karst în Yeso și prin producerea obiectelor de artizanat din ceramică . Barrio de las Alfarería este o vizită obligatorie pentru turiștii care ajung aici și este situat la o margine a satului . Aici se află atelierele artizanale de ceramică unde poți să vezi modul de prelucrare al argilei în obiecte de ceramică .
Printre casele albe ale acestui cartier se află cuptoare vechi de ceramică ce se păstrează din epoca arabă . Centrul istoric este mic cu case domnești iar aici se află Biserica Santa Maria , Primăria satului , Casa ducilor de Alba . În centrul lor un mic parc ce atrage atenția prin băncile frumos îmbrăcate cu faianța alb albastră . Din loc în loc satul este presărat puncte belvedere de unde poți să privești Parcului Natural Cabo de Gata și casele prinse în munte ce stă să cadă pe albia râului .
San Miguel Cabo de Gata un sat mic cu puțini locuitori cu o plajă ce îi poartă numele . La marginea lui se află un turn , Torreon de San Miguel de unde se vigila zona pentru a fi apărată de atacul piraților . Între San Miguel și Farul Cabo de Gata pe o lungime de aproximativ 5 kilometri se întinde Plaja Las Salinas cea mai mare plaja a Parcului Natural . În mijlocul peisajului deșertic cu mici arbuști și nisip fin se înalță biserica , Iglesia de las Salinas .
Continuăm drumul nostru urcând pe șoseaua ce te duce în munte și ajungem la Faro Cabo De Gata , punctul cel mai oriental al Peninsulei Iberice . Farul a fost construit în anul 1861 . Oprim . Urcăm câteva scări iar marea se deschide în fața noastră în toată splendoarea ei . Peisaje spectaculoase . Soarele strălucea în mare , ceea ce făcea ca peisajele să fie și mai frumoase .
Nu departe de far se află Mirador de las Sirenas de unde poți să vezi Arrecife de las Sirenas și Arrecife del Dedo , ce sunt câteva formațiuni modelate de vânt și mare sub formă de deget și sirene . Acesta sunt locurile cele mai vizitate și fotografiate ale parcului . Sunt rute ce le poți realiza mergând pe marginea mării de unde poți să vezi marea cu plajele ei .
Plaja Monsul și Plaja Genoveses cele mai frumoase plaje ale Parcului Natural . Plaja Monsul este deosebită prin stâncilor vulcanice ce străjuiesc plaja . O plajă întinsă cu nisip alb fin amestecat cu nisip negru . Peisajul îți încântă privirea . În mijlocul plajei se află o stâncă mare de origine vulcanică iar dacă privești cu atenție poți să vezi cum s-au depozitat straturile de lavă . Plaja Monsul este o plajă sălbatică și aici nu se găsesc baruri , restaurante sau magazine .
Vecină cu plaja Monsul este Plaja Genoveses la fel de plăcută . Această plajă este așezată în valea Capillo de Genoveses , o vale fără construcții și șosele asfaltate . Plaja se întinde pe tot golful pe o lungime de aproximativ 1 kilometru și este înconjurată de dune de nisip cu vegetație caracteristică . Lângă plajă se află o pădure unde vara poți să te adăpostești de soarele arzător .
Aceste două plaje sunt protejate iar pe timpul verii numărul mașinilor care intră în zonă este restrâns. Poți să ajungi aici cu microbuze ce pleacă din satul San Jose . Distanța între acest sat și plaje este foarte mică de aproximativ un kilometru și poți să ajungi pe jos .
Playa de los Muertos
Este una dintre cele mai frumoase plaje ale Spaniei . Se află situată între în Parcul Național Cabo de Gata între localitățile Agua Amarga și Carboneras foarte aprope de Mojacar . Deși numele este trist , frumusețea locului atrage mulți turiști . Pentru a accede la plajă trebuie să parcați mașina în locul amenajați și să continuați drumul pe jos pe o potecă ce te duce la mare . Parcarea se plătește vara , iar în restul anului este gratuită . Playa de los Murtos este o plajă sălbatică de aproximativ un kilometru unde puteți să vă relaxați la soare , să vedeți jocul peștilor în apă sau să admirați fundul mării . O plajă deosebită pe care recomand să o vedeți dacă ajungeți în Almeria , Andaluzia .
San José un sat pescăresc , tipic andaluz care azi a devenit un important centru turistic. Pe străzile acestui se află case albe împodobite cu flori , mici magazine sau restaurante .
Nu departe de aici se află Isleta de Moro , unul dintre puținele sate care și a păstrat tradiția marineră . Deși ne aflam în luna noiembrie satul era plin cu turiști . Bărcile pescarilor presărate pe plaja cu valurile albastre ale mării , pescărușii ce zboară deasupra mării , și razele puternice ale soarelui formează peisajul ce îți încântă privirea al acestui mic sat .
Ne continuăm drumul și ajungem la Mirador Amatista un loc de unde poți să vezi splendoarea Parcului Natural . Parcăm mașina . Aici bate vântul dar peisajul este spectaculos . Se vede marea , mici golfuri unde poți sa faci baie și Isleta de Moro. În depărtare se văd cele mai înalte vârfuri ale Munţilor Picos de los Frailes .
Rodalquilar un alt sat alb situat în valea cu același nume . Istoria lui este legata de exploatarea aurului iar la marginea lui se află ruinele rămase ale minei de aur . Următoarea oprire este în satul Las Negras ce poartă numele muntelui de origine vulcanică El Cerro Negro .
O plimbare printre palmieri pe lângă plaja cu nisip negru este deosebită . Contrastul culorilor este izbitor , un sat alb așezat la poalele unui munte negru . Mojacar , Agua Amarga și Carboneras sunt alte două sate albe ce fac parte din Parcul Natural Cabo de Gata Nijar . Mai multe informații despre Mojacar găsiți în acest articol .
Terminăm călătoria noastră cu o vizită a plajei Cala de Plomo cu peisaje superbe . Liniștea acestei plaje era întreruptă de zgomotul valurilor . Doi tineri stau pe plajă . Două inimi din pietre săpate în nisipul plajei .
Viața continuă . A mai trecut o zi din viața noastră . Soarele apune iar cerul este îmbrăcat totul în roșu . Almeria este o bijuterie necunoscută a Spaniei . Un loc deosebit pentru cei ce caută liniștea și sălbăticia departe de orașele zgomotoase .
4 răspunsuri »