Palatul Regal La Granja de San Ildefonso


 Palatul Regal La Granja de San Ildefonso se află așezat la poalele Munților Guadarrama într-un peisaj de poveste și în mijlocul unei impresionante păduri . Acest loc regal este de o frumusețe deosebită , iar turiștii sunt atrași îndeosebi de fântânile ce se află în grădinile palatului . Palatul Regal se află foarte aproape la 13 kilometri distanță de Segovia și la 80 de kilometri de Madrid. Am vizitat acest loc de multe ori vara , toamna , primăvară și fiecare anotimp are frumusețea lui .

Puțină istorie. Palatul a fost construit în timpul regelui Felipe al V-lea , ce a dorit să se retragă din viața politică și abdică în anul 1724 . Fiul lui moare și  trebuie să revină din nou pe tron , palatul fiind folosit după aceea ca reședință de vară . Ultimul rege care a locuit în acest palat a fost Alfonso al XIII-lea. Palatul este cunoscut ca Micul Versailles , fiind construit după modelul palatului de la Paris , regele Felipe al V-lea dorind să aducă un colț din Versailles în Spania. Acest rege a copilărit la curtea franceză fapt ce face să își dorească un loc asemănător .

DSC_0041

În interiorul palatului putem vizita Galeria Statuilor , Salonul de Marmură , Sala de Lacas, camerele Infanta Isabel și Muzeul de Covoare . Deși în anul 1918 a avut loc un incendiu devastator , se păstrează încă picturile din secolul al XVIII-lea și al XIV-lea . De o frumusețe deosebită este Dormitorul Regal decorat cu picturi ale lui Panini . Intrarea la palat costă 9 euro și în interior nu se pot realiza fotografii . Elementul central al edificiului este Capela Regala sau Colegiata aici se află mausoleul regelui Felipe al V-lea și cea de a doua soție a lui Isabel de Farnesio .

DSC04867

Fântânile Palatului La Granja sunt atracțiile turistice cele mai cunoscute ale provinciei Segovia. Grădinile palatului sunt presărate cu 26 de fântâni monumentale create de mulți sculptori francezi printre care cei mai faimoși sunt Jean Thierry și Rene Fremin . Marea majoritate a fântânilor sunt inspirate din mitologia clasică . Este o plăcere să te plimbi pe potecile din grădinile palatului și să le admiri , îndeosebi când aceasta funcționează . Frumusețea acestor fântâni monumentale cu jocurile lor de apă atrag mii de vizitatori ce vin să le vadă în special de sărbători .

DSC_0010

Cele mai importante fântâni sunt :

La Cascada Nueva , operă a sculptorului francez Jean Thierry este situată în fața palatului iar regele o putea vedea de la fereastră . Fântâna este realizată din marmură albă pe care apa cade în formă de cascadă . În partea de sus se află fântâna Tres Gracias și de aici se pote vedea frumusețea palatului cu grădinile lui .

DSC04853

 La Fama este o altă fântână  impresionantă prin jocurile ei de apă de inspirație mitologică . Ea se află situată în partea dreaptă a intrării principale la finalul grădinilor parterre . Pe o stâncă se află Fama pe un cal ce cântă din flaut .

DSC04830

La Carrera de los Caballos situată în partea stângă a palatului este cea mai spectaculoasă cu jocurile de apă . Este compusă din șase fântâni: Fuente de los Caracoles, Fuente del Abanico,  Neptuno, Fuente de Apolo,  Media Luna , Andrómeda și prezintă scene mitologice.

DSC04856

O altă fântână care atrage vizitatori este El Canestillo este una dintre cele mai reprezentative prin cele patru jeturi de apă . Cel central ajunge la o înălțime de 25 de metri . Această fântână era preferata Infantei Isabel .

DSC04731

Las Ranas este o altă fântână spectaculoasă prin jocurile de apă. Apa sare din cele 60 de pompe împrăștiindu-se în toate  locurile și uneori udă chiar turiștii .

DSC04766

Fântâna Las Ochos Calles este așezată într-o piață circulară de unde pleacă opt străzi  și este alcătuită din 8 fântâni ce reprezintă a Minerva, Hércules, Ceres, Neptuno, La Cibeles, Victoria y Marte . Este de o frumusețe deosebită .

DSC04751

Fântâna Los Baños de Diana este pentru mine , cea mai frumoasă și este ultima care s-a construit . Reprezintă o alegorie unde Diana face baie ajutată de nimfe . Regele admira această fântână ceea ce îl face să exclame : ” Trei minute m-am bucurat , trei milioane m-a costat!”

DSC04808

Modul de funcționare al  acestor  fântâni . Datorită cantității de apă care este folosită acestea nu funcționează toate odată . Se face un traseu iar când una funcționează cealaltă se oprește. Este impresionant . Noi am ajuns puțin mai târziu și spectacolul jocurilor de apă începuse. Mulțimea merge după ghid care poartă un steag .

Anul acesta se începe temporada cu Semana Santa joi 18 aprilie . Pe perioada Săptămânii Sfinte Catolice sunt deschise  joi , vineri și sâmbătă la ora 17,30 iar duminică la ora 13 .

Normal fântânile sunt deschise miercuri, sâmbăta și zile de sărbătoare la ora 17,30 iar duminica la ora 13 .

Jocurile de apă alternează în 2 grupuri :

  • Grupul 1 alcătuit din fântânile : Canastillo , Ranas, Baños de Diana și La Fama .
  • Grupul 2 alcătuit din fântânile : Carrera de Caballos , Ocho Calles , Ranas și La Fama. Cu 4 euro poți să vizitezi  spectacolul de apă al cestor fântâni.

DSC04702

Funcționarea excepțională . Sunt trei zile din an în care aceste fântâni funcționează toate odată , zilele de sărbătoare ale localității San Indelfonso : 30 mai sărbătoarea San Fernando , 25 iulie Sărbătoarea Sfântului Petru Santiago și 25 august Sărbătoarea San Luis 17 30 .În aceste zile intrarea este gratuită.

În luna august Fântâna Los Baños de Diana , funcționează noaptea între orele 22,30 și 23,30 . Prețul este de 2 euro.

Cum ajungi în San Indelfonso :

  •  cel mai ușor se ajunge cu mașina pe autostrada A6, AP6  până la Villalba și de aici pe M601 .
  • cu trenul de la Madrid , Segovia iar dacă vreți să ajungeți rapid cu AVE , Atocha Segovia și de aici cu autobuzul .

1 răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s