Scurtă plimbare prin Andalucia : Costa del Sol y Costa de la Luz (II)


Marea Mediterană și Oceanul Atlantic , răsărit și apus , plaje întinse , plantații cu măslini și podgorii , aceasta este Andalucia , locul magic unde conviețiuiesc lumina ,  muntele și marea , formând un mozaic multicolor . Plajele , satele albe presărate printre munți , „pescaito” frito sau flamenco sunt doar câteva dintre semnele de identitate ale acestui pământ excepțional . Continuăm călătoria noastră prin Andalucia

și  ne îndreptăm spre locurile așezate de-alungul mărilor . Și acum da , vizitați Andalucia vara , dacă sunteți încântați de soare , apă și plaje superbe ! Aici veți întâlni două tipuri de plaje , cele de la Marea Mediterană ce se întind de la Almeria și până la Strâmtoarea  Gibraltar cu Costa del Sol , Costa Tropical și Costa de Almeria până la Oceanul Atlantic , aici vorbim de Costa de la Luz ce cuprinde Cadiz și Huelva cu nisip fin, valuri mari și vânt puternic .

DSC_0509DSC_0502

Oferta turistică în Andalucia este  variată : plaje cu nisip fin și ape cristaline , munți cu  o faună bogată sau parcuri naturale superbe . Să vezi un apus de soare la Cadiz , să practici surf în Tarifa , să te plimbi călare  pe marginea mării , să vizitezi parcul Doñana , să zbori cu parapanta , să joci golf pe câmpurile verzi întinse , să vezi un spectacol flamenco , să guști vinul vechi de Jerez , să  mănânci „ pescaito frito ” sunt doar câteva dintre activitățile  pe care poți să le faci în aceste locuri  binecuvântate de Dumnezeu .

DSC_0006

Andalucia este leagănul flamenco  , locul unde magia coridei este la ea acasă și de aici a plecat Columb în descoperirea lumii noi . Plajele din Andalucia sunt cunoscute în toată lumea pentru frumusețea lor .

DSC_0165

Începem călătoria noastră plimbându -ne pe plajele Costa del Sol , una dintre regiunile turistice cele mai importante ale Spaniei , destinul preferat al europenilor ,  în special  englezi și germani . Scăldată de apele calde ale Mării Mediterane , Andalucia se întinde pe o lungime de mai mult de 150 de kilometri , din Gibraltar până la Coasta tropicală în provincia Granada , cuprinde aproape întreaga provincie Malaga și se află situată în  sudul Peninsulei Iberice . Numele Costa del Sol provine de la faptul că aproape toate zilele anului sunt  cu soare și clima este foarte caldă chiar și iarna .malaga. (4)

Malaga , oraș fondat de fenicieni , se înalță orgolios la malul apelor albastre ale Mării Mediterane . Am făcut cunoștință cu Malaga privind orașul de sus de unde am urcat să vedem castelul . De aici priveliștea portului și a grădinilor ce împânzesc orașul este superbă . Castillo de Gifralfaro , palat de origine feniciană construit în secolul al XIV-lea  se află așezat sus pe colină și la poalele lui se întinde orașul Malaga . Este un important obiectiv turistic al orașului vizitat de mulți turiști . Acesta se află unit printr-un zid de Alcazaba și formează un complex monumental .

malaga (2)Printre monumentele turistice din Malaga se află Alcazaba , Catedrala și Muzeul Picasso . Alcazaba este unul dintre cele mai importante monumente ale  orașului arab și a fost palatul regilor nazarieni , construit în secolul al XI-lea , astăzi adăpostind  Muzeul Arheologic .  Catedrala  s-a construit pe vechea moschee a orașului  între anii  1528 și 1782 .

malaga. (2)

Muzeul Picasso se află situat în centrul istoric și adăpostește o colecție de artă , donată de familia marelui artist . Picasso s-a născut la Malaga și dorința lui a fost ca o parte din operele lui să fie expuse în orașul natal .

     Plecând din Malaga ajungem la Torremolinos ce a fost prima plajă a regiunii .  Benalmadena , Mijas și Fuengirola sunt alte locuri pitorești cunoscute pentru plajele lor . Nu departe de Malaga , în partea de sud , în munți , poți descoperi peisaje naturale ce încântă privirea cum ar fi Caminito del Rey , un canion construit în defileul Gaitanes. În interiorul provinciei Malaga se află adevărate minunății cu extraordinare peisaje . La puțini kilometri de plaje se află sate pitorești și autentice ca Ojen și Caceres . Ronda este  un alt loc superb ce  trebuie vizitat dacă ajungeți în zonă . Despre Ronda am scris mai mult în acest articol .

ronda (17)

Nu departe de Malaga se află  Nerja , un oraș superb , situat pe coastă ce strălucește prin plajele lui ,  peștera Nerja  sau  centrul  istoric , unde se află Balcon de Europa . Dacă vreți să descoperiți acest oraș , îl găsiți descris pe larg în Verano azul la Nerja .

DSC_0058

Următoarea oprire este Marbella ce merită o vizită și este locul unde luxul este la el acasă . Pe coasta acestei stațiuni  și-au făcut case cei mai bogați oameni ai lumii . Puțin mai spre vest ne îndreptăm spre o zonă  costeră mai liniștită San Pedro de Alcantara și Estepona .

Costa de Almeria , este unul dintre locurile unde  nu am ajuns  încă . Se află în Almeria și este o fâșie de litoral  , cu plaje întinse de nisip și multe stânci ce crează un peisaj deosebit  , situată între provincia Granadei și a Murciei . Cel mai vizitat loc este Cabo de Gata , Nijar ce se află situat la 20 de km de capitală , unul dintre cele mai frumoase locuri situat la malul mării Mediterane . Plajele sălbatice sunt înconjurate de dune de nisip , cu saline , sate mici pescărești ce te încântă prin frumusețea lor . Apele cristaline fac posibile cufundările , pentru cei  ce sunt încântați delucrul acesta  și vor să vadă marea  cu vegetația ei  .

Și ajungem la Linia de la Concepcion la marginea  oceanului  . Aici am  poposit noi când am vizitat Gibraltarul , fost ținut spaniol . De aici se vede cel mai bine stânca Gibraltarului . Am văzut Gibraltarul și pot  spune că merită vizitat măcar o dată în viață . Cu maimuțele aduse de britanici și peșterile lui , cu centrul istoric în care stă de pază și tunurile , Gibraltarul te încântă . De sus de pe stâncă se vede Oceanul Atlantic și Africa  .  O călătorie virtuală prin Gibraltar o puteți realiza în acest articol O zi în Gibraltar .

gibraltar (29)

   La marginea oceanului Atlantic întâlnim , Costa de la Luz  ce este situată în sud -estul Andaluciei între provinciile Huelva și Cadiz . Numele ei provine de la lumina puternică pe care o întâlnești aici în toate anotimpurile și această lumină se reflectă în apă , nisip și în  roșul apusului de soare

DSC_0955

Plajele întinse , unele sălbatice iar altele mai liniștite , cu ape limpezi  și  întinsele dune de nisip  formează peisajul  acestei coaste . Datorită climei și vântului această coastă oferă condiții pentru practicarea sporturilor acvatice cum ar fi surful , parapanta sau vela .

DSC_0721

Tarifa ( am descris  orașul pe larg aici ) este punctul cel mai meridional al Peninsulei Iberice și este locul unde Marea Mediterană se unește cu Oceanul Atlantic . Se află situat la 13 kilometri de Africa  și de aici  în zilele senine se vede coasta africană .Cunoscut ca orașul iubitorilor de surf , Tarifa prezintă turiștilor o mulțime de atractii : centrul istoric  format dintr-un labirint de străzi mărginite cu case albe și monumentele istorice , printre care castelul vechi ,ce se împletesc cu barurile de tapas și magazine mici de modă .

DSC_0339

Plaja de Las Lances ce se află în Tarifa este un imens peisaj protejat în interiorul Parcului Natural Estrecho . Este o plajă imensă ocupată în special de iubitorii de surf și kitesurf . Vântul din răsărit transformă această plajă în cel mai bun scenariu natural pentru a practica acest sport .

Valdevaqueros  ce se află lângă Tarifa , este o altă plajă sălbatică intactă a Cadizului , una dintre plajele cele mai spectaculoase , cu dune mari de nisip .

DSC_0396

Playa de la Paloma  este situată în continuarea plajei Valdevaqueros  și este cunoscută prin dunele  mari de nisip  ce se află așezate pe malul mării . Este plaja cea mai spectaculoasă  prin peisajul idilic pe care îl formează aceste dune . Priveliștea din partea înaltă a  acestei plaje este superbă . Să te plimbi printre aceste dune este o plăcere și te simți parcă ai fi într-un imens deșert  .

DSC_0437

 

DSC_0449

O altă plajă deosebită , ce se află în apropierea Tarifei  este Bolonia pe nisipul căreia au rămas săpate în timp ruinele romane Baelo Claudia . Peisajul este superb și merită să îl cunoașteți .

DSC_0477

Cadizul este un alt oraș superb , considerat cea mai veche așezare a Occidentului  ,  ce  se află situat pe coasta de la Luz , unul dintre cele mai frumoase locuri . Din turnul Catedralei se vede oceanul  și  panorama superbă a orașului . Orașul celor 100 de turnuri are o veche istorie ce se reflectă în monumentele istorice , palate și clădiri impresionante . Turnul Tavira este un obiectiv turistic important cu camera lui oscură de unde se poate vedea orașul în mișcare  .

DSC_0934

DSC_0946

În apropiere se află Jerez de la Frontera , cunoscut pentru vinurile lui și bodegile pe care le întâlnești aici . Dacă ajungeți în acest oraș vizitați castelul cu grădinile lui superbe !  Despre Jerez am scris mai mult în acest articol  .

DSC_0129

Ajungem la Chiclana cu urbanizația Novo Sancti Petri în Conil de la Frontera și continuăm traseul pe plajele sălbatice de la Zahara de los Atunes sau plaja de la Barbate  . Așa numita „ ruta de los mares ” unește Zahara de los Atunes , Barbate , Vejer de la Frontera și Conil de la Frontera . Aceste sate gaditanos cu gust de sare și mare transportă călătorul într-un adevărat paradis al mării . Zahara de los Atunes este un mic și pitoresc sat în cel mai pur stil andaluz și leagănul pentru iubitorii de windsurf . DSC_0668Barbate este un alt frumos sat pescăresc ce s-a dezvoltat din punct de vedere turistic datorită frumuseții plajelor și gastronomiei  bazate pe pește .

La aproximativ 15 kilometri de litoral se află localitatea Vejer de la Frontera cu un centru istoric deosebit , ce poartă vizibil amprenta arabă .

DSC_0599

La vărsarea râului Guadalquivir încep plajele din regiunea Cadiz , plaje superbe cu peisaje deosebite , unele dintre ele aflându-se  în  plin centrul orașului ca cele din  Cadiz sau Tarifa . Plajele din Cadiz le putem defini  ca fiind un adevărat paradis al celor ce iubesc marea . Coasta gaditană are unele dintre cele mai bune plaje ale Europei cu nisip fin ce te invită să te odihnești sau să te urci pe o tablă de surf și să zbori printre valuri . Acestea se întind începând cu Rota, cu urbanizația Costa Ballena , ce vara este plină de turiști și se întinde pe marginea oceanului până La linia de la Concepcion aproape de Gibraltar . Playa de la Ballena de lângă Rota  de o frumusețe extraordinară și să te plimbi fără grabă pe marginea mării admirând  frumusețea ei și a păsărilor ce zboară în văzduh , este o plăcere .

1

Continuăm plimbarea  pe plajele din Puerto de Santa Maria , cu nisip fin , alb și apă albastră  și totodată trecem în revistă frumosul centru istoric al localității .

DSC_0042

La vărsarea râului Guadalquivir se află Parcul Național Doñana , ce reprezită cea mai mare rezervă biologică a Spaniei . Sanlucar de Balameda este cunoscut  pentru plajele lui și este locul de unde poți să vezi cele mai frumoase apusuri de soare , în special vara . Este unul dintre punctele de unde poți să ajungi în parcul Doñana cu vaporul .

DSC_0667DSC_0834.JPG

Lăsăm în urmă oceanul și ne îndreptăm spre continent . Aici se află  satele albe , „Pueblos blancos ”, unele cocoțate sus pe munte iar altele la poalele lui , de o frumusețe deosebită . Sunt 19 aceste sate , unele  dintre ele adevărate bijuterii turistice , cum ar fi Setenil de las Bodegas cu centrul istoric situat sub stâncă , sau Olvera și Arcos de la Frontera  cocoțate sus pe stâncă ; când le privești parcă cad în prăpastie .  Ruta acestor sate o găsiți în acest articol .

DSC_0205

Coasta Andaluciei cu plajele ei este o combinație perfectă între natură și istorie și transformă sudul Spaniei în unul dintre cele mai plăcute locuri unde să-ți petreci vacanța . Vizitați acest loc binecuvântat al Peninsulei Iberice și  nu o să vă pară rău !

Categorii:Cadiz, SpaniaEtichete:, , , , , , , , , ,

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s