Scurtă plimbare prin cele mai frumoase locuri ale Andaluciei (1)


Am vizitat aproape întreaga Spanie și pot spune că Andalucia este locul în care m-aș întoarce oricând . Cordoba cu Mezquita Catedral , Granada cu Alhambra , Sevilia  cu Giralda , Malaga cu Castelul, Ronda cu frumusețea Podului Vechi , Cadiz cu Catedrala superbă , Tarifa unde marea se unește cu oceanul , Gibraltar , sunt doar câteva  dintre locurile turistice superbe ce poți să vizitezi în Andalucia  .

Vara poți să te bucuri de plajele sale întinse , să vizitezi parcul Doñana cu delta sa și să vezi cel mai frumos apus de soare, iar iarna poți să schiezi în Sierra Nevada, cea mai faimoasă stățiune de schi din Spania . Dacă vizitezi Andalucia trebuie să-i cunoști  neapărat istoria ce se reflectăîn tradițiile , cultura și valorile religioase și istorice , în peisajele și  gastronomia sa .

Istoria Andaluciei începe încă din cele mai vechi timpuri . Picturile rupestre din peștera Cueva de la Pileta de lângă Ronda , din Cueva de Murcielagos de la Cordoba sau Cueva din Nerja ne vorbesc că această zonă a fost locuită încă din preistorie . Pe aici au trecut de-alungul timpului fenicieni , greci ,  cartaginezi sau romani și fiecare dintre aceste popoare și-a lăsat amprenta pe teritoriul andaluz . Orașul Italica ce se află la marginea Seviliei dă mărturie de ocupația romană ce a avut loc la începutul anului 218 î.H. . Dar cea mai importantă civilizație care și-a lăsat urmele aici a fost islamul , începând cu anul 711 d.H. ,  după ce vizigoții au guvernat în peninsulă . Din cele opt secole ale dominației arabe Andalucia a moștenit nu doar numele al -Andalus ci și adevărate bijuterii arhitecturale , cum ar fi Alhambra din Granada și Mezquita din Cordoba printre cele mai importante și vizitate locuri . Alte locuri strălucitoare rămase din acea epocă sunt orașul Medina Azahara, Alcazaba din Almeria și Giralda din Sevilla . Granada a fost ultimul bastion cucerit de Regii catolici în anul 1494 , ce a presupus expulzarea musulmanilor din teritoriul andaluz . Ei au plecat de aici , dar bijuteriile arhitecturale au rămas în urma lor. Istoria atribuie căderea Granadei tânărului rege maur , Boabdil , care preocupat fiind de distracțiile de la curte nu a mai acordat atenție apărării orașului .

Se zice că atunci când a înmânat cheile orașului Granada ,  Boabdil a început să plângă , iar mama lui îi spune „ Nu plânge ca o femeie ceea ce nu ai știut să aperi ca un bărbat” . Această frază a rămas celebră în istoria Spaniei„No llores como mujer lo que no has sabido defender como hombre ”.

Clima din Andalucia este temperat continentală cu veri călduroase și ierni blânde . De aceea se poate vizita pe tot parcursul anului , dar de preferat în primăvară și toamna . Eu recomand în special primăvara , când andaluzii , oameni primitori , își deschid larg porțile caselor ca turiștii să le viziteze ceea  ce consideră ei că este o comoară a lor și anume , „Los Patios” .

DSC04500

Începem călătoria noastră prin Andalucia vizitând Sevilia , vechea capitală a  regiunii al-Andalus și în  prezent a Andaluciei . Așezat pe malul râului Guadalquivir , Sevilia este al treilea oraș spaniol vizitat de turiști . Atât patrimoniul arhitectural , cu monumentele istorice deosebite moștenite de la arabi , cât și sărbătorile ce au loc aici , atrag vizitatori din toate colțurile lumii . La sărbători amintesc Feria de Abril și  Semana Santa care este cea mai faimoasă din Spania . Printre monumentele istorice mai importante sunt Giralda , Catedrala cea mai mare din Spania și a treia din lume, El Archivo de las Indias și El Alcazar . Aceste monumente au fost declarate Patrimoniul al Umanității . Pe unul din malurile râului se află situat centrul istoric . Deasupra bulevardului, La Constitucion se înalță elegant Giralda și reprezintă unul dintre simbolurile orașului .

DSC04424 În spatele lui se află catedrala ce a fost construită pe vechea moschee între secolele al XV-lea și al XVI-lea în stil gotic . Lângă Giralda se află Patios de los Naranjos ce este din secolul al XII -lea  și este unicul loc ce a rămas din vechea moschee .

dsc04159

Orașul este presărat cu  o mulțime de palate și biserici vechi . Palatul San Telmo , Palatul Arzobispal , Plaza de toros de la Real Maestranza  , Palatul de las Dueñas sunt câteva dintre multele obiective turistice pe care le veți întâni aici . Turnul de aur construit în secolul al XIII-lea ca obiectiv de apărare al orașului adăpostește în prezent Muzeul Naval .  Dar cel mai interesant și spectaculos loc din Sevilia  este Plaza de España ce a fost construită de arhitectul Anibal Gomez  cu ocazia Expoziției ce a avut loc în anul 1929 . Aceasta te impresionează prin frumusețea ei  și este decorată cu marmură  și cărămidă aparentă . Piața simbolizează unirea dintre Spania și coloniile sale . Este străbătută de un canal cu apă pe care poți să te plimbi cu barca  și  patru poduri ce sunt  simbolul celor patru vechi regate ale Spaniei . Despre Sevilia am scris mai mult în aceste articole : „Sevilia mai mult ca flamenco ”și „Un colț din Sevilia” .

DSC04107

Cordoba , pentru mine reprezintă cel mai frumos loc al Andaluciei  și al Spaniei . Cu măreția monumentului Mezquita -Catedral , Alcazar de los Reyes Catolicos , cartierul La Juderia , străduța Calleja de las Flores ,  Podul Roman sau Palatul Marques de Viana , Cordoba te uimește și  face să te simți pentru un moment în epoca înfloritoare a orașului din timpul ocupației arabe .

DSC03411

Mezquita Catedral este monumentul  cel mai important al orașului  și a fost construită pe ruinele bazilicii vizigote San Vicente .  În interiorul ei , de o frumusețe deosebită , este zona sfântă numită la arabi macsura și mihrab .

dsc03364

Printre pădurea de arcuri arabe s-a construit în mijlocul moscheei ,  Catedrala . În fața moscheei  se află Podul Roman construit în secolul I și din care se mai păstrează doar 16 arcuri . Imaginea de pe pod cu Mezchita și orașul este superbă , îndeosebi noaptea când luminele se aprind în oraș  . Despre acest important monument al Cordobei am scris în acest articol „Moscheea -Caterală a Cordobei” .

DSC03189

Nu departe de aici se află Alcazar de los Reyes Catolicos ,  construit în anul 1328 de către regele Alfonso de Castilla și a  fost folosit ca fortăreață pentru a cuceri ultimul regat musulman , regatul Granadei . Grădinile Alcazarului sunt superbe , iar în interiorul lui se află un muzeu , având mozaicuri romane expuse pe pereți ce ilustrează  scene de la  vânătoare sau din viața cotidiană .

cordoba (50)

În Palatul Marques de Viana , puteți să vizitați cele 12 patios ce sunt de o frumusețe deosebită , mai ales primăvara . Dacă vreți să vă plimbați virtual prin grădina acestui palat o puteți face  citind articolul „ Palatul Viana și cele douăsprezece patios .”                 La mai puțin de 8  kilometri distanță de Cordoba se află Medina Azahara și puteți să vizitați ruinele ce au rămas din ceea ce odată a fost un oraș înfloritor . Acesta a fost construit de Abderraman al II-lea la sfârșitul secolului al IX-lea ca un omagiu  adus femeii ce o iubea sau afișării puterii , sau a celor două la un loc . Istoria  acestei povești de iubire  o găsiți în acest articol  „ Medina Azahara demonstrație a puterii sau a iubirii  ?  ” . Am descris pe scurt câteva dintre obietivele  turistice  ale orașului Cordoba  mai multe informații le găsiți în „Cordoba călătorie în timp I” și „Cordoba Călătorie în timp II ”.

Ubeda y Baeza  sunt două orașe monumentale , situate în centrul  regiunii Jaen , două mici bijuterii renascentiste andaluze din secolul al XVI-lea și al XVII-lea .Sunt două orașe emblematce , puțin cunoscute pentru valoarea istorică pe care o au , separate între ele de mai puțin de 10 kilometri . Au fost decalarate Patrimoniu al Umanității și adăpostesc în interiorul lor străzi tăcute , fațade din piatră , monumente istorice , biserici vechi și colțuri ce nu le uiți ușor . Am vizitat aceste orășele în Semana Santa , ceea ce făcea ca această  călătorie a  noastră  în timp prin centrul lor să fie un adevărat spectacol. Zgomotul tobelor , pașii oamenilor îmbrăcați în haine  specifice sărbătorii, sulițele și coifurile ascuțite ce le purtau  , adăugate clădirilor din epoca medievală , te făceau să simți acea perioadă  și chiar vremurile învierii lui Isus  . Frumusețea peisajului ce înconjoară aceste două regiuni impresionează . Verdele măslinilor delimitează bogăția monumentală , făcând loc fațadelor din piatră cu ornamente renascentiste .

Piața Plaza de Vazquez  de Molina  din Ubeda reunește câteva dintre monumentele renascentiste ale orașului . Capilla del Salvador del Mundo , Biserica Santa Maria de los Reales Alcazares și Palatul Palacio de las Cadenas formează un complex spectaculos  ce s-a păstrat perfect și unde poți să admiri frumoase porți platerești și fațade deosebite .

dsc09836 dsc09474Plimbându-ne pe străzile șerpuite , medievale , ce poartă amprenta arabă se ajunge la Palatul Marques de la Rambla ce în prezent este hotel . Dincolo de el se află zidurile numite extramuros ce  înconjoară cartierele de San Nicolas și San Millan .

dsc09460

Baeza se află situată la câțiva kilometri de Ubeda și are o monumentală bogăție artistică  , ale cărei bijuterii artistice are accent religios . Piața Plaza del Mercado , alt colț deosebit , a fost forul public al orașului și este flancat de  ziduri și împodobit cu galerii ca , Balcon de Concejo și Alhondiga . Două porți surori amintesc că aceste ziduri au înconjurat orașul în timpul ocupației musulmane și  fac trecerea la centrul istoric : Puerta de Jaen și Arco de Villalar .

dsc09653

Este un loc încântător al cărui monumente arhitecturale renascentiste se  află în jurul catedralei . Fațadele îți încântă privirea , iar frumusețea lor face să te oprești și să le admiri  : Palatul Jabalquito sau Seminario de San Felipe .

dsc09681dsc09773

Un colț deosebit este piața Plaza del Populo formată din Casa del Populo , frumos edificiu  plateresc ce astăzi este Punct de Informare turistic , vechea clădire numită Carniceria , iar în centrul ei fântâna Fuente de los Leones . Se spune că această fântână  provine  de la orașul roman Castulo , iar figura feminină pare că reprezintă pe prințesa iberică Imilse , soția lui Hanibal  .

dsc09788

Un alt loc deosebit din Andalucia ce trebuie văzut este Granada . Alhambra este bijuteria orașului și este  monumentul cel mai vizitat din Spania , aici  ajungând  anual milioane de turiști ce vin din toate colțurile lumii . Complexul monumental Alhambra , de o frumusețe indescriptibilă  , a fost  locuința regilor nazari între secolele al XIII-lea și al XV-lea  și este un oraș-palat înconjurat de grădinile Generalife . Acest palat arată bogăția și dezvoltarea înfloritoare pe care a avut-o orașul Granada în timpul acestei dinastii arabe .

ala 1          Cartierul Albaicin și Sacromonte sunt două locuri istorice importante ale Granadei . Albaicin , situat pe o colină în fața Alhambrei , este unul dintre cartierele tipce ale Granadei . Străzile strâmte , pietruite și casele arabe . te însoțesc până sus pe colină . De aici , de sus , poți să admiri splendoarea Alhambrei . Cartierul Sacromonte este cunoscut pentru spectacolele flamenco , numite„ zambra”, ce  sunt realizate special pentru turiști  .

Aceasta este Andalucia , o zonă superbă a Spaniei  cu oameni primitori și peisaje deosebite , cu orașe ce poartă  amprenta istoriei lor  și cu multe monumente istorice moștenite de la arabi . O Andalucie care îți rămâne săpată pe retina ochilor  mult timp și de care îți aduci aminte cu plăcere . Am descris doar o parte din ea , Andalucia are multe alte locuri ce le prezintă turiștilor cum ar fi  plajele  întinse  și satele albe.

 

Categorii:SpaniaEtichete:, , , , , , , , , , , ,

9 comentarii

    • sorinangelica

      Da ,am avut vreme frumoasă când am vizitat Sevilia , dar Granada am vizitat- o tot pe o ploaie torențială . Din păcate fotografiile de la Granada le-am pierdut . Mulțumesc pentru felicitări . Și tu ai articole foarte frumoase în special Caminito del Rey .

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s