La 15 kilometri de Blois se ajunge la unul din cele mai vizitate castele ale zonei.Noi am ajuns in continuarea vizitei de la Chambord,încântați fiind de ceea ce văzusem acolo.Vom vizita castelul din Cheverny…Spre deosebire de cele văzute pâna acum acesta este așezat in localitate , iar la intrare ne întâmpină un „personaj”destul de simpatic făcut de tinerii din Sologne.
Acesta a fost construit între anii 1624 – 1630 și aparține familiei Henri Hurault. Comparând cu alte castele , acesta aparține unui singur stil . A fost desenat de arhitectul și sculptorul Jacques Bouvier. Interioarele sale sunt deosebit de frumoase ,conțin o bogată colecție de mobile ,obiecte decorative și tablouri.În castel se găsesc diverse tezaure cum ar fi tapetele goblenurilor prezentate in camera armelor ,patul din epoca lui Luis al XIV-lea sau un ceas din epoca lui Luis al XV-lea .Am putut vede camera copilului nou născut ,biroul roșu ,camera copilului ,o alta a tinerilor căsătoriţi , a muzicii sau salonul unde se servea masa.În loc sa le descriu , mai util cred că ar fi sa las fotografiile să vorbească.
În „Aventurile lui Tintin” Herge a avut ca model de referința acest castel pentru al sau „ Chateau de Moulinsart” .Se poate vizita in interiorul castelului o expoziție dedicată lui Herge si personajului său , Tintin .
Castelul este înconjurat de un parc în stil englezesc si cu grădini pe o suprafața de 100 de hectare . Pavilionul „ Orangerie” ,fostă seră pentru cultura portocalilor , a fost depozitul de mobilă în timpul celui de al Doilea Razboi Mondial . Azi este un local amenajat unde se poate lua prânzul , bea o cafea sau un suc .
Grădinile castelului au un stil contemporan fiind inspirate din planurile unei vechi grădini franceze ce se gasea acolo . Se găsește si o grădină de legume pentru cei ce vor sa viziteze. Era să uit , se poate face si o plimbărică cu barca pe lacul domeniului de cam 800 de metri lungime traseul…
Și pentru iubitorii de animale , puteți admira câinii ce se afla într-un adăpost alăturat,aproape de ieșirea din castel.Îi puteți vedea la o anumita ora cănd li-i se dă sa mănânce . I-am văzut afară dar nu știu daca era ora mesei.Am înțeles ca la ora 5 se pot vedea la masă si că nu încep sa mănânce pâna când îngrijitorul lor nu le comandă sa o facă. Cert este că au miros tare rău….
Vizita noastră s-a terminat aici urmând să facem drumul de întoarcere la Blois unde vom continuua să scotocim orașul cu al său castel. Am văzut într-un triunghi cu laturile de 15 kilometri trei castele, suficient de multe pentru o zi!!…
Pentru mai multe informatii în ce privește prețul ,orarul de vizită si ce mai vreți să cunoașteți găsiți aici și www.casteledepevalealoarei.ro .
Categorii:Franța, Valea Loarei
Reblogged this on elisabeta valis calatorii.
ApreciazăApreciază
Ador Valea Loarei…
ApreciazăApreciază