Se spune despre Segovia că se aseamănă cu o galeră , legată  de munții ce o străjuiesc prin Apeductul roman și cu Alcazar-ul prin castelul său la poalele munților , iar Catedrala o are ca stâlp central al catargului ei . Este un oraș de o frumusețe aparte , care își schimbă aspectul după cum înaintează soarele pe cerul său , ancorat în această mare de  la picioarele munților ce o formează câmpia segoviană .

Înconjurată de zidurile construite pe rând de aravaci (un trib preroman din ramura celtiberilor ) apoi de romani și arabi  își păstrează  aerul său de un prosper centru industrial  și al prelucrării lânei  prin bisericile sale romanice , palatele renascentiste , prin cartierul său iudaic . Străzile  acoperite de arbori și ungherele sale unice au fost refugiul poeților , precum Machado , ce au trăit aici .

Apeductul din Segovia este simbolul arhitecturii romane în Spania . Nu se cunoaște data construcției sale , dar este situată între ultima jumătate a secolului I și începutul secolului al II-lea , fiind împărați Vespasian și Traian . Este unul dintre monumentele cele mai importante ale ingineriei romane . Destinat să aducă apa în oraș , a îndeplinit misiunea sa pănă în 1884 , apoi a fost refăcut în 1929 și este funcțional și în zilele noastre . Aduce apa din munte până în Segovia pe parcursul a 15 kilometri , are o lungime de 728 de metri și înălțimea maximă la care ajunge este de 29 de metri , compus din 167 de arcuri și marile sale pietre de granit din care a este construit sunt așezate fără niciun fel de material care să servească la unirea pieselor . Pentru toate acestea este inclus in Patrimoniul Umanității …

Deși toți știu că este o construcție romană , există o legendă care spune cum a fost realizat apeductul . Înainte de construirea acestuia  apa era adusă  cu greu din munte și după cum vă puteți imagina era o adevărată corvoadă . Această legendă o cunosc toți locuitorii Segoviei și explică locul rămas gol sus în apeduct , unde este așezată sculptura Sfintei  Fuencisla-Patroana orașului . A fost un timp în care în zona înaltă a  orașului nu exista apă și locuitorii  cărau  apa din afara orașului cu gălețile . O fată sclavă trebuia să aducă apa în casa stăpânului unde  ucra , iar acesta avea casa situată în partea înaltă a orașului . Copila trebuia să coboare cu gălețile goale și să urce cu ele pline în fiecare zi. Într-o zi fata disperată și obosită , pe la jumătatea drumului exclamă:

-Aș da orice lucru ca apa să fie adusă la porțile orașului ca  să  nu mai fiu nevoită să fac acest  drum vreodată ! Atunci o voce melodioasă îi răspunde:

-Într-adevăr ai da orice lucru pentru a fi adusă apa în oraș !? Ești sigură ? Fata speriată își întoarse privirea și văzu un om foarte bine îmbrăcat.

-Desigur , dacă aș putea evita această muncă obositoare pe care trebuie să o fac toate zilele… Dar sunt o sclavă care nu are nimic ca să-ți poată da , nimic care să te intereseze.

-Ba da ,ai ! În plus ceva care are multă valoare pentru mine , vreau sufletul tău ! strigă omul straniu , iar ea râse…

-Ce să faci cu el ? întrebă ea . Dacă nu mai fac nici un sacrificiu să car apa în fiecare zi , ți-l dau spuse ea . Dar necunoscutului îi străluceau ochii și zâmbea straniu astfel că îi păru suspect și ea îi zise:

-Trebuie să aduci apa până la înălțimea orașului înainte să răsară soarele. Dacă reușești , mâine îți voi da sufletul…gândind astfel că îi dă o sarcină destul de grea . Și după ce au semnat tratatul, omul dispăru…Fata fără să dea vreo importanță și-a luat gălețile cu apă și a plecat spre casă. Se înnoptase…Pe străzile orașului domnea liniștea . Locuitorii dormeau dar ea nu putea să adoarmă. Se tot gândea la omul pe care îl întâlnise de dimineață, așa că se ridică și ieși afară pentru a se plimba . Dar a avut o mare surpriză când a ieșit . Privi spre poarta orașului , a Sfântului Ioan , și l-a văzut pe străinul pe care l-a întâlnit dimineață îmbrăcat în flăcări . Acesta împreună cu armata lui  de oameni , aducea  pietre mari din vârful muntelui pentru a face  apeductul . Vedea zidurile ridicându-se cu repeziciune. Lucrarea a continuat toată noaptea . Ea își dădu seama cine era și se rugă lui Dumnezeu , i-a  părut rău de pactul făcut cu Diavolul și ceru iertare . Se rugă disperată dar fără nici un rezultat. Nu primea niciun răspuns . Când toată construcția era practic terminată , omul în flăcări și ajutoarele sale sărbătoresc victoria , dar la prima rază de soare ce îi cade pe față , Diavolul fuge din oraș cu toți oamenii săi  lăsând în urmă construcția .Tânăra , surprinsă de victorie , fuge la biserică pentru a se confesa preotului . Și în locul lăsat liber acum este statuia Fecioarei Fuencisla . Există multe variante ale legendei… Eu am povestit doar una dintre ele.