Vremea este tristă la fel ca și istoria locului . Plouă . E noapte . Trecem pe lângă ruinele anticului Pompei fără să percepem imensitatea dezastrului ce se află dincolo de ziduri . Pompei a fost un oraș roman , acoperit de cenușă în vara anului 79 d.H. atunci când vulcanul Vezuviu a erupt .
Pompei
Ajungem obosiți , venind cu trenul de la Roma , apoi din stația Garibaldi din Napoli cu alt tren local , Circumvezuviana , coborâm în Pompei Scavi . Ziua următoare de dimineață vizităm situl arheologic . Cumpărăm biletele care costă 13 euro și cu planul începem cutreierarea locului . Plouă . Ce trist ! Am vizitat foarte multe situri arheologice dar nici unul dintre ele nu mi -a creat un sentiment de așa tristețe . Pompei este locul unde îți dai seama cât de neînsemnați suntem și cât de importantă este viața. Străbatem străzile pavate cu piatră pe care odată au mers romanii și îmi imaginez splendoarea acestor locuri înainte de acoperirea lor cu cenușă . Timpul s-a oprit în loc , permițând vizitatorului să călătorească în timp .
Mai târziu vin și grupurile de vizitatori din toate colțurile lumii . Cutremurul din anul 62 d.C. a fost primul dintr-o lungă serie de cutremure care au zguduit Campania . După o perioadă de liniște Vezuviul explodează și acoperă împrejurimile , cele mai cunoscute fiind orașele Pompei și Herculane . Ploua cu pietre și cenușă iar la sfârșit lava ce ajunge la o temperatură de 4000 de grade a șters orice urmă de viața . În acel timp Pompei avea 20 000 de locuitori iar mulți dintre ei nu au fugit din calea dezastrului fiind obișnuiți cu cutremurele . Totul va rămâne intact sub cenușă până în anul 1748 , când regele Carlos al III-lea de Borbon încuviințează începerea explorării locului al cărui nume îl și uitaseră . Printre marii exploratori ai orașului se află Giuseppe Fiorelli , supervisor din anul 1863 , ce a obținut una dintre realizările cele mai spectaculoase ale conservării corpurilor victimelor erupției ,mai bine zis al poziției cum și-au găsit sfârșitul . Forma corpurilor sunt acum vizibile și arată imaginea autentică a catastrofei .
Zona arheologică Pompei se întinde pe o suprafață de 66 ha dintre care doar 45 au fost excavate . Casele, atelierele , teatrul , forumul , biserica sau templele în care se închinau ne descriu viața cotidiană a oamenilor ce au locuit în Pompei acum 2000 de ani .
Pompei era locul de vacanță al romanilor bogați , demonstrează aceasta casele elegante cu atrium , curți interioare înconjurate de grădini cu statui , pe care le întâlnim la tot pasul . În brutăriile de atunci , care se aflau în multe colțuri ale străzilor se păstrează și acum cuptorul sau oalele pe foc . Orașul este străbătut de două artere principale ; Via Abundenței ce se întinde de la Amfiteatru la Poarta Marina de-a lungul căreia sunt dispuse atelierele cu centrele comerciale de atunci și Via Estabiana ce taie orașul de la nord la sud și leagă poarta Vezuviu cu Teatrul .
Zona de vizitat este foarte mare , împărțită pe regiuni denumite Regio , nouă la număr . Sunt multe trasee pe care le puteți face, dar dacă vreți să vedeți toată zona rezervați-vă o zi întreagă !
În Regio I există Casa Citarista , cea mai mare din oraș în mijlocul căreia se află Apolo ce cântă la chitară , de aici provenind și numele casei . În Regio II se află o altă frumoasă casă pe ai cărei pereți sunt picturi în roșu cu Venus așezată într-o scoică . Aceasta se numește Casa lui Venus și a fost construită în secolul I a.C. fiind înconjurată de grădini presărate cu sculpturi .
Amfiteatrul este cel mai vechi din lumea romană și a fost construit în anul 70 a.C. Aici aveau loc luptele între gladiatori sau spectacole cu animale sălbatice și găzduia aproximativ 20000 de spectatori .
În Regio VI se află Casa Fauno , una dintre cele mai mari ale orașului , construită în secolul al II-lea iar bogăția proprietarului de atunci o poți vedea din stradă . La intrare se află inscripția de bun venit în latină , Have . Se păstrează o parte din solul original făcut din triunghiuri multicolore . În centrul casei se află o copie a unei statui ce pare că dansează . Într-o cameră se află pictat un mozaic din secolul al II-lea a.C. cu bătălia dintre Alexandru cel Mare și regele persan Darius .
Tot în această regiune se află Casa micii Fântâni pe strada Mercur . De la intrare se vede fântâna ce decorează grădina . Fântâna a fost restaurată în 2015 și este acoperită din mozaic multicolor cu scoici și în mijlocul ei se află statuia unui pescar . Pereții laterali ai casei sunt pictați cu peisaje , picturi specifice .
Casa Poetului tragic păstrează forma tradițională a unei case romane și este deosebită prin mozaicul Cave Canem , unde câinele situat la intrarea principală protejat de un cristal . Casa se vizitează prin partea laterală și aici se află multe tablouri cu teme mitologice cum ar fi Iliada . Într-un colț al casei se păstrează un mic templu , prezent în toate casele din acele timpuri , templu închinat zeilor protectori ai familiei .
Casa Vetti este o altă casă în care încă se mai păstrează picturile și era una dintre casele de lux din Pompei . La intrare , în partea dreaptă , se află pictat zeul Priapo , zeul fertilității , iar în salon se află picturi din viața cotidiană cum ar fi comerțul cu vin , curățarea rufelor , plantarea florilor și fabricarea parfumului .
În centrul orașului de află Forul , Biserica , Templul lui Apolo , piața cu edificiile principale ale vieții publice și religioase înconjurate de cartierele rezidențiale cu locuințe în care își desfășurau viața cotidiană locuitorii de atunci . Lângă For se află piața în care în prezent este o expoziție sau mai bine zis magazie unde se adăpostesc obiecte descoperite în timpul săpăturilor arheologice : vase din ceramică , recipiente din teracotă , cuptoare , sticle , amfore . Printre acestea un trup ghemuit să scape de furia vulcanului ce se abătea asupra orașului . Este locul pe care îl privești cu strângere de inimă .
Herculaneum
La câteva stații de tren față de Pompei , se află un alt oraș acoperit de cenușa vulcanului Vezuviu , Ercolano , mai puțin cunoscut decât Pompei . Situl arheologic se află aproape de stația de tren , Ercolano Scavi .
Deși situl arheologic este mult mai mic este recomandabil să fie vizitat . Spre deosebire de Pompei , locuințele se află într-un excelent stadiu de conservare . Printre acestea se află Villa Papiros , o casă de lux ce a aparținut socrului lui Julio Cesar , Lucio Calpurnio .
Veți descoperi și aici casele romane cu picturi , băile romane , străzile originale , termele romane , templul , cuptoarele de pâine . În unele locuri se vede stratificarea lavei care a căzut peste oraș .
Unul dintre cele mai importante locuri este Fornicis ce se păstrează aproape în întregime și aici au fost odată magaziile portului . Deasupra lor se află o terasă ,unde în anul 1980 Giussepe Maggi a descoperit 300 de corpuri .
În Pompei există multe agenții care organizează excursii în diferite locuri cum ar fi Muntele Vezuviu cu craterul sau pe Coasta Amalfitană , Herculane . Noi am realizat două excursii dar recomand închirierea unei mașini pentru vizitarea locurilor turistice din apropierea orașului Napoli . Am urcat pe muntele Vezuviu dar pentru că era zăpadă nu am avut timp să ajungem până la craterul Vulcanului . Când ninge sau plouă nu se poate intra în crater , dar ne-am bucurat că am văzut Vezuviul cu zăpadă . Ninge foarte rar pe Vezuviu .
Romanii și grecii considerau muntele Vezuviu un loc sfânt , închinat zeilor și persoanelor mitologice . Acest munte se poate vedea din multe alte colțuri ale zonei Campania ; din Pompei , Herculaneum , Napoli , Sorrento sau Positano .
Multe dintre obiectele originale descoperite la Pompei sau Herculaneum le puteți vedea la Muzeul Arheologic din Napoli . „ Vezi Napoli și apoi poți să mori ” spune un proverb italian cunoscut în lume . Nu știu dacă este chiar așa , după părerea mea este că Napoli este un loc deosebit .
Napoli
Orașul Napoli este capitala regiunii Campania și se află situat în unul dintre cele mai frumoase golfuri ale continentului , la poalele muntelui Vezuviu .
Este unul dintre cele mai populate și dinamice orașe din Europa . Viața din stradă este un spectacol , apropiat mai degrabă de bazarurile arabe decât de piețele europene . Vânzători , ce își strigă produsele la fiecare colț în plin centru istoric … Pare că toți locuitorii sunt pe stradă , o aglomerație de nu te poți mișca . O imagine haotică , dezorganizată dar în acest haos există o ordine creată de proprii locuitori . Motociclete , mașini , oameni , într-un amestec de culoare și zgomot . Și deasupra rufele întinse la uscat . Este poate singurul loc unde se mai păstrează această tradiție . Primul obiectiv turistic unde am ajuns a fost Piazza di Plebiscito este una dintre piețele simbolice ale orașului și a fost fondată pentru a comemora victoria împotriva lui Napoleon . Aici se află Palatul Regal a cărui construcție a fost terminată în anul 1600 . Lângă palat se află biserica San Giorgio Maggiorre , primul edificiu religios al orașului ce a fost ridicat în secolul al V-lea și reconstruit total în secolul al XVII-lea. Castelul Nou, cartierul spaniol sau orașul subteran sunt alte obiective care trebuie vizitate .
Muzeul Național Arheologic din Napoli
Dar cum aminteam mai sus cel mai important obiectiv turistic din Napoli este Muzeul Național Arheologic . La parter , o plimbare printre statuile de marmură ale colecției Farnesio te face să te simți că trăiești în acele timpuri . Două principale tezaure veți întâlni aici , grupul de sculpturi Toro Farnesio și statuia Hercules Farnesio ce provin din termele Caracalla din Roma.
La etaj se află galeria mozaicurilor cu fragmente ce decorau solurile sau pereții caselor din Pompei , Herculane sau Estrabia . De o frumusețe deosebită sunt mozaicurile și frescele întâlnite în Casa di Fauno din Pompei .
Sala Meridiană este un al loc deosebit al muzeului , a adăpostit odată Biblioteca Regală . Îți atrage atenția prin picturile ce decorează tavanul , opera a lui Pietro Badellini .
Excursie pe Coasta Amalfitană .
Din Pompei am plecat pe Coasta Amalfitană ce se întinde de a lungul golfului Salerno și cuprinde multe locuri deosebite , de la Positano la Ravella și bineînțeles Amalfi . Sunt mai mult de 40 de kilometri de coastă abruptă cu peisaje incredibile , sate frumoase și plaje întinse . Coasta Amalfi reprezintă pământul unde aroma florilor se amestecă cu cea a florilor mediteranene și gustul sărat al mării , iar cerul albastru și marea albastră formează peisaje incredibile .
Positano
Positano împreună cu Insula Capri sunt locurile cele mai elegante ale coastei . Positano oferă turistului priveliști de neuitat cu casele așezate în munte , străzi pitorești , plaje superbe și Peștera de Smarald care te așteaptă să o vizitezi și să-i admiri frumusețea .
Sorrento
Sorrento , orașul lămâilor și al lichiorului de lămâi , este un alt loc deosebit de unde poți să admiri frumusețea vucanului Vezuviu . Centrul lui este plin de magazine care vând tot felul de articole cu arome de lămâie , săpunele , bomboane sau lichior .
Amalfi
Amalfi , orașul care dă numele coastei pare un grup de case prinse în stâncă ce se leagă între ele prin străzi .
Centrul este deosebit cu catedrala Sfântul Andrei , impresionanta scară și clopotul în stil arab cu claustrul original .
Nu am avut mult timp la dispoziție pentru a vedea toată frumusețea peisajelor Coastei Amalfitane și de aceea am plecat de aici cu gândul că într-o zi vom reveni … Pompei , Herculane , Vezuviu , Napoli nu ai cum să le separi , formează un lanț turistic impresionant pentru orice călător …
Foarte frumos articolul, mi-a făcut o poftă!
ApreciazăApreciază
In martie anul acesta am vizitat si eu toate aceste locuri descrise de tine atat de frumos prin poze reusite si cuvinte bine mestesugite. Eu am prins o saptamana numai de ploaie si nu prea mi-a priit acea vacanta; a fost mare pacat pt. toate aceste minunatii pe care le are Coasta Amalfitana, de care nu am reusit sa ma bucur cu adevarat pe o vreme mai buna, cu ceva soare. La fel ca tine, si eu am prins varful Vezuviului nins… o imagine intr-adevar inedita! 🙂
ApreciazăApreciază
Multumim pentru aprecire .Coasta Amalfitana am vazut o foarte repede. Merita mai mult timp acordat , poate intr o alta vizita si cu masina .
ApreciazăApreciază